CĂSĂTORIA SECRETĂ

Denumirea originală: Il matrimonio segreto

Libretul de Giovanni Bertati

După piesa omonimă de George Colman şi David Garrick

 

Premiera mondială: 7 februarie 1792 la Teatrul Curţii Imperiale din Viena

Premiera la Chişinău: 26 ianuarie 2018 la Teatrul Naţional de Operă şi Balet Maria Bieşu

 

Conducerea muzicală, Dirijor: Andriy Yurchevych

Regia: Andrea Battistini, Italia

Scenografia: Iurie Matei, Artist al Poporului

Costume: Anastasia Spătaru

PREMIERĂ

26 și 28 ianuarie

Roluri şi interpreţi:

 

Geronimo - ALEXEI DIGORE/ ALEXEI BOTNARCIUC

Carolina - MARIANA BULICANU/ ANA CERNICOVA

Lisette - LILIA ŞOLOMEI, Artist Emerit/ LARISA CIOBANU

Fidalma - LILIA ISTRATII/ ANASTASIA TVERDOHLIB

Contele Robinson - IURIE MAIMESCU/ VITALIE CEBOTARI

Paolino - NICOLAE VASCAUŢAN/ DANIEL ȘVEȚ

 

 

ACTUL I

 

Scena 1. După o uvertură veselă și plină de viață, uneori interpretată ca o piesă de concert, cortina se ridică și vedem un living din secolul al XVIII-lea. Este livingul lui Geronimo – un negustor bogat din Bologna, cu ambiții mari, dar cu un auz cam prost. Acesta speră că ambițiile lui vor deveni realitate, dacă își va mărita cele două fiice cu bărbați de viță nobilă. Dar el încă nu știe că mezina sa Carolina se măritase deja cu Paolino – propriul său contabil-șef. Tinerii căsătoriți își spun povestea în două duete. Din primul (și următorul recitativ) aflăm despre situația lor. Carolina îl convinge pe soțul său săi îi spună lui Geronimo despre căsătoria lor secretă. Căci până la urmă, spune aceasta, chiar dacă pare o fire mai dură, în realitate acesta are o inimă bună și peste o zi sau două o să-i ierte. Paolino însă ar vrea să mai aștepte. Acesta l-a invitat la ei pe contele Robinson – un lord englez, care pentru o zestre de o sută de mii de scudo este gata să se însoare cu sora mai mare Elisetta. Dacă acest lucru se va întâmpla, Geronimo îi va fi atât de recunoscător lui Paolino, încât îl va ierta. El arată scrisoarea lui Robinson, în care acesta din urmă își anunță venirea, iar Carolina este de acord că într-adevăr este mai bine să aștepte. Al doilea duet reprezintă o discuție veselă între cei doi îndrăgostiți.

 

Atunci când Geronimo – acest bătrân surd, apare pe scenă bombănind și înjurând, acesta îl vede doar pe Paolino, care îi arată scrisoarea lui Robinson. Geronimo se bucură că urmează să vină un conte adevărat, care intenționează să o facă pe fiica sa mai mare contesă; iar atunci când imediat după asta apar cele două fiice ale sale, împreună cu mătușa lor Fidalma – adevărata stăpână în casa fratelui său, acesta le spune tuturor vestea cea bună, interpretând în același timp o arie tipică de bas din secolul al XVIII-lea („Un matrimonio nobile” – „O căsătorie nobilă”). Carolina bombănește, vrând să demonstreze o așa-zisă invidie pentru soarta fericită a surorii sale.

 

Cele trei femei din această trupă de actori cântă acum un terțet minunat, în care Carolina, prefăcându-se că o invidiază pe sora sa, cade în genunchi în fața acesteia, într-un mod servil ironic, Elisetta o mustră pentru un astfel de comportament, iar Fidalma încearcă să le împace pe ambele. La sfârșitul terțetului Carolina își iese din fire, iar Fidalma îi mărturisește Elisettei că sper să se mărite și ea curând. Ea nu îi spune fetei cu cine, dar lasă de înțeles publicului că este îndrăgostită de Paolino.

 

Într-o scenă scurtă Geronimo îi spune mezinei sale, spre îngrozirea acesteia, că o va mărita și pe ea cu un bărbat la fel de nobil ca în cazul Elisettei. Dar nu are acum timp pentru mai multe detalii, pentru că urmează foarte curând să apară contele Robinson. Acest gentleman se dovedește a fi destul de prost. Le face tuturor complimente fără sens: inițial Carolinei, bănuind că anume ea îi va fi soție, însă aceasta nu manifestă niciun interes pentru el; apoi Fidalmei, aflând însă că nici aceasta nu îi este sortită; și în sfârșit Elisettei. Atunci când află că anume Elisetta îi este ursita, acesta este dezamăgit, întrucât ochii expresivi ai Carolinei îi treziseră deja fanteziile. Scena se încheie cu un cvartet interpretat de Robinson și cele trei doamne, în care acestea își exprimă unanimitatea cu privire la un singur aspect: că lucrurile nu decurg deloc așa cum au fost planificate, iar ce va fi mai departe nu știe nimeni.

 

Scena 2. Paolino face o vizită contelui Robinson în biroul lui Geronimo. Acesta speră, cu ajutorul contelui, să îi poată spune lui Geronimo, cu grijă și tact, despre căsătoria sa cu Carolina. Robinson anticipează lucrurile și declară că Elisetta nu îi este deloc pe plac și că ar vrea, în locul ei, să se însoare cu Carolina. În esență acesta își dorește un singur lucru – să obțină jumătate din suma inițială în calitate de zestre, în cazul în care vor fi introduse modificări în condițiile contractului de căsătorie. Și iată-l pe conte trimițând-l pe Paolino la Geronimo, pentru a-i transmite această propunere. Un agent mai rău pentru acest scop contele nici n-ar fi putut găsi.

 

Acum, în birou intră și Carolina, iar contele folosește această ocazie pentru a-i cere mâna. La început Carolina se preface că este jignită de lipsa de onoare a acestuia, mai apoi însă, în una dintre cele mai bune arii din operă aceasta spune cât este de nedemnă de a se mărita cu un domn atât de nobil: că este prea modestă, că este lipsită de cumpăt, că nu știe cum să se comporte și că nu vorbește nici engleza, nici franceza, nici germana. Altfel spus, nu este decât o fetiță prostuță, iar contele este prea înfierbântat, încercând să o convingă.

 

Apoi, în birou intră ceilalți patru participanți ai acestei intrigi. Elisetta se plânge în lacrimi că nu se bucură de atenția contelui, iar Geronimo încearcă să-i găsească acestuia din urmă diferite scuze. Paolino începe să vorbească cu voce tare, fără a transmite însă rugămintea contelui. Acesta spune doar că în sala de banchete totul este pregătit pentru a sărbători, așa că toți merg să vadă cum arată masa de sărbătoare.

 

Camera rămâne liberă, iar contele își reia încercarea de a o convinge pe Carolina, aceasta continuând să îl respingă. Între timp Elisetta dă peste ei. Aceasta începe imediat să strige, învinuind-o pe sora sa că ar încerca să îi fure mirele. Toți aleargă să vadă ce s-a întâmplat, iar în finalul acestui act ambele surori încearcă, în același timp, să își explice poziția. Paolino și Fidalma declară că au înnebunit de la tot ce se întâmplă, iar contele și Geronimo nu mai au nici pe departe dorința de a semna un nonsens, din cauza a ceea ce se întâmplă cu femeile.

 

ACTUL II

 

Scena 1. Al doilea act, la fel ca primul, începe cu niște duete, dar deja ale altor personaje principale. Contele îl găsește pe presupusul său viitor socru în biroul său și în primul duet încearcă să-i spună că refuză să se însoare cu Elisetta, întrucât aceasta nu-i este pe plac. Limbajul său neinteligibil, plus surditatea lui Geronimo nu îi permit acestuia din urmă să înțeleagă nicidecum esența lucrurilor. Atunci când în sfârșit acesta înțelege ce se întâmplă, începe să-i reproșeze contelui că acesta refuză să îndeplinească prevederile contractului. Însă în al doilea duet al acestora Geronimo ajunge până la urmă să înțeleagă că contele îi propune să i-o dea de soție pe Carolina, în locul Elisettei, și asta pentru o zestre de două ori mai mică. Această propunere îi place mult mai mult bătrânului negustor: iese că acesta îl va avea oricum drept ginere pe conte, plus că va economisi și niște bani. Geronimo acceptă propunerea contelui, dar cu condiția că și Elisetta va fi de acord. 

 

Biroul lui Geronimo devine, în mod magic, locul central al casei, imediat ce Geronimo pleacă de aici. Paolino pare să treacă întâmplător pe alături, iar Robinson îi spune despre noua sa înțelegere cu negociantul, lăsându-l să înțeleagă că el însuși o să-i comunice bucuros această noutate Carolinei. Tânărul decide, disperat, să ceară sfatul Fidalmei, pentru a ști ce trebuie să facă. Întrucât aceasta se dovedește a fi și ea alături, el încearcă să-i explice, confuz, ce s-a întâmplat, ea însă, interpretându-i greșit sentimentele, îi spune să nu-și facă griji și îi promite să se mărite cu el. Aceasta fiind deja prea mult pentru el, Paolino leșină. Tot aici apare întâmplător Carolina, care înțelege și ea pe dos situația. Cât Fidalma lipsește un minut, pentru a aduce sare aromatizată, Paolino încearcă fără succes să o convingă pe Carolina de nevinovăția sa. Însă când în cele din urmă Fidalma îi lasă singuri Paolino o convinge pe soția sa, în una dintre cele câteva arii cu adevărat serioase, că îi este fidel și îi propune să fugă împreună.

 

Elisetta și Fidalma sunt acum ambele dușmani de moarte ai Carolinei, așa că decid, într-un duet scurt, că cel mai bine va fi să o ascundă într-o mănăstire. Iar când Geronimo apare pe scenă, gata să o convingă pe Elisetta să renunțe la conte, ambele femei i se adresează acestuia și îl conving – într-un terțet duios („Cosa farete?” – „Ce-i de făcut?”) – să accepte planul lor. Astfel, atunci când Carolina vine la tatăl său, pentru a-i spune în sfârșit despre căsătoria sa secretă, acesta îi spune cu asprime că trebuie să plece chiar în dimineața următoare la mănăstire, după care o lasă. Ea își exprimă mâhnirea și tulburarea în aria „E possono mai nascere”. În această stare o găsește contele. Carolina încearcă să-l convingă cu înfocare să se însoare cu Elisetta, dându-i de înțeles că are și ea o taină, despre care n-ar vrea să-i spună mai multe. Contele este gata de orice, oricare ar fi taina. Însă aceștia sunt întrerupți de alți membri ai familiei, așa că în următorul cvintet reprezentanții mai în vârstă ai acesteia insistă ca mezina Carolina să meargă la mănăstire. Elisetta triumfă: Carolina va merge la mănăstire, iar ea va deveni contesă.

 

Scena 2. În această noapte Paolino și Carolina sunt gata să fugă. Dar dintr-odată aud că cineva se mișcă, așa că se ascund repede în camera Carolinei. Aici însă venise pe ascuns Elisetta, care îi auzise șopotindu-se și decisese că sora ei se giugiulește cu contele în camera sa. Ea o cheamă mai întâi pe mătușa sa, apoi și pe tatăl său, și toți trei cer gălăgioși contelui – din coridorul de lângă camera Carolinei – să deschidă ușa. Acesta se supune și deschide ușa camerei sale de pe partea cealaltă a coridorului, fiind trezit de zgomot. (Evident, el decisese să nu mai părăsească această casă.) Atunci toți încep să îi ceară gălăgioși Carolinei să iasă și să spună care este situația. Ușa se deschide, iar Paolino și soția lui cad în genunchi în fața lui Geronimo. Aceștia recunosc că sunt căsătoriți de două luni deja și își cer iertare. Cârcotașul bătrân nu vrea să cedeze, însă în ultimul sextet toți – chiar și Fidalma și Elisetta – își exprimă atât de elocvent admirația față de romantismul acestei căsătorii secrete, încât bătrânul cedează. Însă cea mai incredibilă declarație o face contele Robinson. Acesta afirmă că este un om înțelept, de aceea trebuie să fie ascultat. Așa că îi cere lui Geronimo să îi binecuvânteze pe tineri, iar el însuși este gata să se însoare cu Elisetta (bineînțeles, cu zestrea completă). Dacă vă gândiți la această situație (deși n-ar trebui s-o faceți), este puțin probabil ca viitorul contelui și contesei Robinson să fie unul fericit, acum însă propunerea lui plină de mărinimie face ca opera să se încheie pe o notă veselă.

Calendarul Spectacolelor:
Noutăţi

Informații la numărul de telefon: 022 24 51 04