Norma


Denumirea originală: Norma
Libretul: Felice Romani
După tragedia lui Alexandre Soumet
Regia: Eugen Platon Artist al Poporului 
Scenografia: Felix Bessonov Om Emerit
Pictor de costume: Nicolai Coreaghin (Rusia)
Conducerea muzicală: Nicolae Dohotaru Maestru în Artă
Premiera mondială: 26 decembrie 1831, la Teatrul Scala din Milano.
Premiera la Chişinău: 15 noiembrie 1975, la Teatrul Moldovenesc de Stat de Operă şi Balet “A.S.Puşkin”.


Roluri şi interpreţi

Pollione, proconsul roman în Galia
Oroveso, marele preot al druizilor, tatăl Normei 
Norma, marea preoteasă a templului druizilor
Adalgisa, vestală a templului
Clotilda, confidenta Normei
Flavio, prietenul lui Pollione 

tenor
bas
soprano
soprano
mezzo-soprano
tenor

   

 

„Bellini a dat adevărate aripi melodismului, conducînd la eliberarea ariilor din vechea lor manieră concertantă”.

Teodor Niţă


Istoria creării

În vara anului 1830, impresarul teatrului la Scala, Giuseppe Crivelli, i-a dat comandă lui Bellini de a scrie o operă pentru deschiderea sezonului de carnaval italian la 26 decembrie 1831. Aşa cum Bellini avea deja informaţia referitor la soliştii care vor evolua în rolurile principale, urma să găsească un subiect cît mai adecvat în prezentarea şi exprimarea calităţilor vocale şi actoriceşti a eroilor. Bellini împreună cu libretistul său Romani, citind în limba franceză tragedia Norma a lui Soumet, rămîn fascinaţi de ea, şi încep imediat lucrul asupra operei cu acelaşi nume.

În legătură cu această operă, Ioana Ştefănescu precizează: “Peste suflul eroic ce dublează acţiunea lirică din această creaţie, peste pasiunile ce conduc destinele eroilor principali, domină religiozitatea galeză şi manifestările ei cultice...misterul religios pluteşte şi învăluie acţiunea scenică într-o împletire ce a inspirat compozitorului melodii de o rară frumuseţe.”1

Acţiunea se petrece în trecutul îndepărtat al Galiei,
  cucerită şi subjugată de romani

ACTUL I

„În templul sacru, pe lîngă altar, la poalele sfîntului Irmins (Irmin  -  zeul cerului, ulterior  zeul războiului), trec în procesiune druizii, îmbrăcaţi în veşminte albe. Ei s-au adunat să asculte voinţa zeilor. Prin intermediul profetei Norma, druizii  cheamă galii la luptă împotriva romanilor. Orovez, preotul suprem, porunceşte ca toţi să fie gata şi să se adune la statuia divină cînd vor auzi  sunetele de alarmă.

În templul părăsit se strecoară pe neobservate romanii (proconsulul Pollione şi prietenul său Flavio). Pollione povesteşte despre fiica preotului suprem, profeta Norma, care în numele dragostei ce i-o poartă, a încălcat legea credinţei  -  legămîntul castităţii. Cei doi copii ai Normei, pe care îi ascunde de ochii lumii, sunt şi copii lui. Pollione, însă n-o mai iubeşte pe Norma, acum inima îi aparţine alteia, tinerei Adalgisa.

Bătăile clopotului cheamă druizii în templu. Romanii se ascund. Înconjurată de alte profete, apare atotputernica şi frumoasa Norma, a cărei faţă inspiră blîndeţe şi putere. Norma rosteşte decizia zeilor: „Poporul trebuie să menţină pacea”.  

În templu rămîne Adalgisa. Sufletul ei este răvăşit de durere şi nelinişte. Ea roagă zeii să o ferească de dragostea interzisă pentru oşteanul roman, în faţa căreia nu poate rezista. Rugîndu-se, Adalgisa este surprinsă de către Pollione, care o convinge să plece cu el la Roma.

Între timp Norma, ca o felină încolţită, doborîtă de răceala lui Pollione, nu-şi găsăşte locul. Norma înţelege că nu-l va putea păstra alături de ea pe Pollione. Măcinată de suferinţă şi disperare, femeia încearcă să-şi găsească alinarea în copii, însă aceştia îi amintesc şi mai mult de durerea ei provocată de infideletatea iubitului.

Între timp în apartamentele Normei apare Adalgisa. Ea vine la profetă să caute ocrotire şi alinare. Pătrunsă de consideraţie faţă de Norma, Adalgisa cade în genunchi şi îi mărturiseşte pasiunea sa faţă de un roman. Uitînd de propriile suferinţe, Norma este gata să-i ajute Adalgisei. Cît de bine înţelege ea durerea acestei fete! Aflînd că este vorba despre Pollione, sufletul Normei se umple de ură, şi-i dezvăluie Adalgisei, fără să-şi dea seama, taina copiilor săi. Plină de consideraţie pentru profetă, tînăra este hotărîtă să o ajute pe Norma.

ACTUL II

Gîndul la copii o nelinişteşte pe Norma. Ea este speriată de soarta lor. În culmea disperării, sfîşiată de sentimente contradictorii ea este gata să-i omoare. Însă, în ultima clipă, înţelege că nu poate s-o facă. Plîngînd, Norma îşi strînge la piept copii speriaţi. Dragostea de mamă învinge orgoliul rănit al femeii părăsite. Învingînd suferinţele, Norma o cheamă pe Adalgisa, binecuvîntează căsătoria ei cu Pollione şi îi încredinţează copiii. Adalgisa, răpusă de bunătatea profetei, nu poate accepta această jertfă. Ea jură să-i reîntoarcă dragostea lui Pollione, iar copiilor  -  tatăl. Hotărîtă, Adalgisa se îndreaptă spre Pollione, decisă să-i trezească sentimentele datoriei şi ruşinii.

Între timp Norma, mai avînd speranţă, refuză să binecuvînteze în numele zeilor complotul galilor împotriva lui Pollione. Despre aceasta Orovez le comunică oştenilor, îndemnîndu-i pentru un timp să nu-şi manifeste setea de răzbunare. 

Evenimentele evoluează spre deznodămîntul tragic. Norma aşteaptă în templu întoarcerea Adalgisei. Pentru autoritara şi atotputernica Norma este umilitor chiar şi gîndul de a se adresa trădătorului Pollione. Totuşi sentimentul faţă de omul iubit încă îi răvăşeşte sufletul.  

Rugămintea Adalgisei s-a dovedit a fi zadarnică. Pollione e de neînduplecat. Mai mult decît atît, el jură s-o răpească pe Adalgisa din templul sacru. Această veste  răneşte amorul propriu al Normei. Mînia îi reîntoarce forţele, demnitatea şi mîndria. Profeta, gata de răzbunare, îşi cheamă oştenii. Norma îi îndeamnă la luptă împotriva Romei. Oştenii întîmpină decizia multaşteptată cu  aclamaţii.

Dar iată că se aude o veste nedorită – sfîntul templu este pîngărit. Avînd intenţia de a o răpi pe Adalgisa, acolo pătrunde Pollione. Conform legii druizilor, Pollione va fi condamnat la moarte. Prizonierul va fi adus jertfă zeilor. Acum Norma ar fi putut să se bucure din plin, triumfînd. Dar din nou în sufletul ei biruie femeia care iubeşte. Ea cere să fie lăsată singură cu Pollione. Norma îi promite acestuia viaţa şi libertatea în schimbul dragostei lui. Dar mîndrul roman este gata să  accepte mai degrabă moartea, decît să facă acest compromis. Profeta ia  hotărîrea decisivă. Este adunat poporul. Norma declară că ea va urca pe rug în calitate de jertfă zeilor. Ea urcă pe rug însoţită de Pollione care îşi dă seama prea tîrziu de nobleţea sufletească a femeii pe care a trădat-o”2.  

1 Ştefănescu, I. O istorie a muzicii universale. Vol.IV. - Bucureşti, 2002.
2 Constantinescu, G., Caraman-Fotea, D. Ghid de operă. – Bucureşti, 1971.


Calendarul Spectacolelor:
Noutăţi
În perioada 8-17 septembrie 2017, la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” se va desfășura unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale ale Republicii Moldova – Festivalul Internațional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”, ediția a XXV-a.
Informații la numărul de telefon: 022 24 51 04