Turandot

 

Denumirea originală: Turandot
Libretul: Giuseppe Adami şi Renato Simoni
După piesa omonimă de Carlo Gozzi
Regia: Eugen Platon Artist al Poporului
Scenografia: Veaceslav Ocunev
Pictor de costume: Irina Press Maestru în Artă
Conducerea muzicală: Albert Mocealov Artist Emerit al RSSM
Prim Maestru de cor: Oleg Constantinov Maestru în Artă
Regizor coordonator al spectacolului: Mihai Timofti Maestru în Artă

Dirijor:DUMITRU CÂRCIUMARU 

Premiera mondială : 25 aprilie 1926, la Teatrul La Scaladin Milano.
Premiera la Chişinău: 29 aprilie 1979, la Teatrul Moldovenesc de Stat de Operă şi Balet „A.S.Puşkin”.
Premiera versiunii curente: 25 decembrie 1984, la Teatrul Academic de Stat de Operă şi Balet al RSS Moldoveneşti „A.S.Puşkin”.

 Roluri şi interpreţi

09 februarie 2017

 

Principesa Turandot - OLGA HRISTEA-STAN 

Calaf -CĂLIN BRĂTESCU  (ROMANIA)

Liu - MARIANA BULICANU

Împăratul Chinei - VLADIMIR ZAKLIKOVSKI Artist al Poporului

Timur - VALERIU COJOCARU Artist al Poporului

Ping - VLADIMIR DRAGOȘ, Artist al Poporului

Pong - VIKTAR NAVITSKI

Pang - RUSLAN PACATOVICI

Mandarinul  - VITALIE CEBOTARI 

 

„Puccini smulge din sîngele lui această muzică.

Compozitorul se regăseşte în ea, cu toate năzuinţele lui de artă şi creaţie,

ascultînd în sunetele ei strigătele de durere, speranţă şi biruinţă ale omului”.

Arturo Toscanini

 

Istoria creării

Ideea creării unei opere în baza piesei lui Carlo Gozzi, i-a fost propusă lui Giacomo Puccini de către libretistul său Giuseppe Adami. Puccini cointeresat de propunere, începe imediat goana după imprimări de muzică populară chineză, după descrieri şi desene de vechi instrumente muzicale asiatice, al căror timbru specific îl studiază timp îndelungat, pentru a putea produce la momentul potrivit anumite sonorităţi caracteristice Orientului. Tema exotică din Turandot nu constituie pentru Puccini decît pretextul de a-şi exprima gîndurile pe un plan oarecum mai filozofic şi mai general, dar cu vechea dependenţă de faptele vieţii reale. Cu toate episoadele brutale ale subiectului, realismul său îl fereşte instinctiv de tot ce este întunecat şi tulbure.

Acţiunea se petrece la Pekin, în timpurile nedefinite ale basmelor populare

Actul I

Un mandarin de la curtea împăratului Altoum anunţă că fiica acestuia, principesa Turandot, se va căsători cu pretendentul de sânge regesc care va izbuti să dezlege cele trei enigme propuse de ea. Ultimul dintre temerarii care, cuceriţi de neasemuita frumuseţe a principesei, îşi încercase norocul, prinţul Persiei, urma să fie decapitat, asemenea tuturor celorlalţi tineri veniţi până acum. Mulţimea, adunată la porţile palatului, aşteaptă execuţia îndrăzneţului. Oamenii, strânși în grupuri, sunt împrăştiaţi cu brutalitate de garda imperială, care încearcă să facă loc cortegiului ce urma să-l ducă la locul execuţiei pe prinţul persan. În învălmăşeala care se produse, un bătrân este doborât la pământ, iar micuţa sclavă care îl însoţeşte strigă după ajutor pentru a-şi salva stăpânul. Un tânăr se desprinde din mulţime şi aleargă spre bătrânul prăbuşit; surpriza şi uimirea se citesc pe feţele celor trei: sub hainele sărăcăcioase se ascundea bătrânul Timur, regele detronat al Tatariei, tatăl tânărului prinţ Calaff, ce se afla acum în faţa lui! Soarta îi despărţise de multă vreme pe tată de fiu şi această regăsire neaşteptată le aduce pentru un moment fericire, lor şi tinerei sclave Liu. Impresionat de credinţa şi devotamentul plăpândei fete, Calaff o întreabă ce a determinat-o să-şi urmeze stăpânul în surghiun. Răspunsul ei este simplu şi impresionant: făcea acest lucru pentru că într-o zi, demult, tânărul prinţ îi dăruise un zâmbet.

Apariţia de o clipă a lui Turandot în lumina lunii are efectul unei vrăji atotbiruitoare, care robeşte pentru totdeauna inima lui Calaff. Îndrăgostit fulgerător de cruda şi frumoasa  principesă, el aleargă fascinat spre porţile  palatului, pentru a încerca, la rândul său, să dezlege enigmele. Este înconjurat de trei măscărici, miniştri în același timp, Ping, Pang şi Pong, care încearcă să-l oprească pentru a-i cruţa viaţa. Bătrânul Timur caută şi el să-l facă să renunţe, asemenea sclavei Liu, care i se alătură. Cuvintele ei îl înduioșează pe Calaff, dar nu reuşesc să-i schimbe hotărârea.

 

Actul  II

Într-o atmosferă senină, Ping, Pang și Pong îşi amintesc de liniştea şi pitorescul căsuţelor lor, al locurilor natale cărora le duc dorul şi care reprezintă bucuria vieţii lor. În amfiteatrul impunător al palatului, demnitarii curţii aşteaptă începerea teribilului examen la care avea să participe necunoscutul străin ce nu se lăsase impresionat nici de victimele de până acum ale principesei, nici de rugăminţile părinteşti. Un vechi imn precedă apariţia lui Turandot, frumoasă şi cu privirea rece a idolilor neîndurători. Ea le explică tuturor de ce sunt sortiţi morţii tinerii care nu reuşesc să-i dezlege tainele; răzbună în felul acesta o străbunică din neamul său, pe frumoasa Lu-Ling, care fusese dezonorată în propriul ei palat. Confruntarea dintre principesă şi Calaff este aşteptată cu teamă şi curiozitate. Sigură pe sine şi dornică să-l intimideze pe temerarul necunoscut, Turandot îi aminteşte: „Enigmele sunt trei, moartea este una”. Calaff îi răspunde încrezător: „Enigmele sunt trei, una este viaţa”. Prima întrebare capătă răspunsul: fantoma care se naşte în fiecare noapte şi moare în fiecare dimineaţă este Speranţa. Asistenţa comentează uimită. Curând, se aude răspunsul şi la cea de a doua  întrebare: Sângele este acela care clocoteşte, fierbinte ca o  febră, sau este rece ca gheaţa. Şi ultima enigmă este dezlegată: gheţarul care înfierbântă este ea – principesa Turandot. Mulţimea se dezlănţuie într-o cascadă de voci eliberate de sub teroarea neîntreruptelor crime. Dar principesa încearcă să se elibereze de legământul făcut şi-i cere împăratului să o salveze, să nu o dea unui străin. Dorind să o cucerească din dragoste, Calaff îi oferă o şansă: dacă până în zorii zilei Turandot va reuşi să-i afle numele, el consimte să aibă aceeaşi soartă cu a tinerilor veniţi până atunci, dacă nu – ea va  deveni soţia lui.

Actul III

E noapte, dar în cetate nimeni nu doarme din porunca lui Turandot, care a hotărât să afle cu orice preţ numele străinului ce o învinsese. Plin de speranţă, Calaff aşteaptă ivirea zorilor, care îi vor aduce victoria deplină. Dar zorile întârzie şi până atunci oamenii principesei supun unui interogatoriu chinuitor pe bătrânul Timur şi pe micuţa sclavă Liu, despre care aflaseră că ştiu numele străinului. Torturată sub ochii îngroziţi ai oamenilor, Liu păstrează cu sfinţenie  taina de care depinde viaţa omului iubit. Tăcerea ei nu poate fi înţeleasă încă de „principesa de gheaţă”, dar, înainte de a-şi curma viaţa, Liu îi prezice că la ivirea zorilor va fi învinsă de aceeaşi forţă care copleşeşte inima ei. Cu un pumnal smuls de la un oştean, mica sclavă pune capăt chinurilor pe care nu le mai putea îndura şi viaţa ei se stinge ca o ofrandă imaculată pe altarul iubirii. Finalul operei aduce lumină pentru toţi cei care o aşteptau cu înfrigurare. Calaff topeşte într-o îmbrăţişare inima de gheaţă a frumoasei Turandot, în ochii căreia apar pentru prima dată lacrimi. Glasurile lor se unesc cu ale mulţimii într-un şuvoi luminos, ca o forţă a biruinţei asupra răului.

1 Constantinescu, G., Caraman-Fotea, D. Ghid de operă. – Bucureşti, 1971.

Calendarul Spectacolelor:
Noutăţi
Libretul de Francesco Maria Piave (după tragedia omonimă de William Shakespeare).
Premiera operei a avut loc la Teatro della Pergola din Florența, în ziua de 14 martie 1847. O versiunea revizuită a operei a fost prezentată in ziua de 21 aprilie 1865 la Théâtre Lyrique din Paris.
Locul și perioada de desfășurare a acțiunii: Scoția, în secolul al XI-lea.
Informații la numărul de telefon: 022 24 51 04