„Carmen”, de Bizet, la TNOB “Maria Bieşu”

http://moldova-suverana.md/article/opere-nemuritoare_5267

Autor: Aliona CIGULEA

Anul acesta, în viaţa culturală a Republicii Moldova a avut loc un eveniment demn de antologat în istoria prestigioasei instituţii Teatrul Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Maria Bieşu”. Este vorba despre punerea în scenă a feericei opere „Carmen”, de Georges Bizet.

Cea de-a 48-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică “Mărţişor 2014” s-a desfăşurat în toate centrele cultural-artistice din ţară. A devenit deja o tradiţie prezentarea celor mai valoroase spectacole de operă, operetă şi balet în contextul acestui eveniment tradiţional şi de mare ţinută artistică. TNOB “Maria Bieşu” a surprins, la superlativ, spectatorii cu montări de spectacole unice prin măiestria şi complexitatea interpretării unor roluri celebre, regie, coregrafie, decoruri şi costume.

Astfel, din repertoriul TNOB “Maria Bieşu”, transpunerea scenică a operei „Carmen”, de Georges Bizet, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée, a fost o provocare căreia colectivul artistic de elită al acestui templu al culturii naţionale i-a făcut faţă la tensiunile cele mai înalte ale artei interpretative. Patimile, gelozie, ură, dragoste – complexităţi de sentimente şi trăiri specifice acestei capodopere – transfigurează şi emoţionează profund spectatorii, iubitorii de operă.

Actuala montare a operei „Carmen”, regizat de către maestrul în arta Mihai Timofti, îi demonstrează încă o dată nemurirea şi, deci, o permanentă adaptare la contemporaneitate. O regie de zile mari!

Rolul esenţial al orchestrei TNOB „Maria Bieşu” în contextul acestui spectacol este relevat magistral sub bagheta dirijorală a maestrului Andrei Yurkevich. Acest artist şi dirijor de talie internaţională, printr-o tehnică infailibilă, imprimă acestei opere o superioritate creatoare demnă de marile scene ale lumii.

La fel de remarcabilă şi la înălţimea solicitărilor reuşeşte să fie şi trupa de balet instruită de maestrul coregraf Igor Gherciu, căreia a ştiut să-i insufle imaginaţie, vigoare, expresivitate şi bunul gust prin talentul său de pedagog de mare clasă. În ansamblu, opera „Carmen” de la TNOB „Maria Bieşu” reuşeşte să „teleporteze” emoţional spectatorii în epoca imaginată de Bizet.

Prima reprezentaţie mondială a acestei opere a avut loc la „Opéra Comique” din Paris, pe data de 3 Martie 1875.

Singurele observaţii pe care le putem face se referă la unii actori, care încă se pare că nu şi-au intrat total în roluri, nereuşind să intre inspiraţi în pielea personajelor create de Bizet, care sînt excesiv de temperamentale, explozive. Pe de altă parte, acest lucru, se ştie, este remediabil, pe parcurs, iar asta pentru că vorbim despre reprezentaţia din data de 2 Martie, din care nu putem exclude şi inerenţa tracului specific oricărei premiere.

TNOB “Maria Bieşu” se înscrie pe orbita unor viitoare triumfuri artistice sigure printr-o infuzie de artişti tineri şi talentaţi, cărora le-a fost aruncat un „colac de salvare artistic” şi managementul îndrăzneţi, productiv şi vizionar al lui Ion Grosu, directorul acestei prestigioase instituţii naţionale de cultură. Să nu uităm că de aici şi din Moldova şi-au luat aripi inegalabile talente vocale ca Elena Gherman, Mariana Bulicanu, Valentina Naforniţă etc.

În final, semnalăm faptul că spectacolele TNOB “Maria Bieşu” ar trebui să constituie un „material didactic” cultivat intens şi recomandat în liceele şi facultăţile din Chişinău, măcar. Un spectacol vizionat la TNOB “Maria Bieşu” echivalează cu o carte citită, cu o lecţie estetică asimilată direct şi cu o şansă de a ne primeni spiritual într-o lume şi aşa plină de obscenităţi.

Calendarul Spectacolelor:
Noutăţi
În perioada 8-17 septembrie 2017, la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” se va desfășura unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale ale Republicii Moldova – Festivalul Internațional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”, ediția a XXV-a.
Informații la numărul de telefon: 022 24 51 04