Denumirea originală: Иоланта
Libretul: Modest Ceaikovski
După drama Fica regelui Rene de H. Hertz             
Regia: Eleonora Constantinov Maestru Emerit al Artei
Scenografia: Irina Press
Pictor de costume: Irina Press
Conducerea muzicală: Mihail Secichin Maestru  în  Artă
Premiera mondială: 18 decembrie 1892, la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg.
Premiera la Chişinău: 15 decembrie 1979, la Teatrul Moldovenesc de   Stat de Operă şi Balet „A.S.Puşkin”.
Premiera versiunii curente: 16 iunie 2005, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet al Republicii Moldova.

Istoria creării

La începutul anului 1891, după succesul strălucit al premierei Damei de pică la Petersburg, P.I.Ceaikovski şi-a propus să scrie alte două noi lucrări pentru teatru: o operă şi un balet de dimensiuni mai mici, car urmau a fi executate într-o singură seară. Pentru operă Ceaikovski a ales subiectul dramei Fiica regelui Rene a scriitorului danez H.Hertz (după H.C.Andersen). Piesa lui Hertz, prelucrată de K.Zvanţev, se juca cu succes pe scenele teatrelor din Moscova şi Petersburg. Pe baza acestei variante a dramei, M.I.Ceaikovski, fratele compozitorului, a scris libretul pentru Iolanta. „Cu cît mai mult mă adîncesc în compunerea muzicii pentru Iolanta, cu atît mai încîntat sunt de calităţilelibretului”, îi scria compozitorul la 22 iulie lui V.Davîdov. La început se lucra încet, dar din august s-a produs o schimbare bruscă. „De la o vreme lucrez foarte bine, scriu fără efort şi cu plăcere, acum ştiu la sigur că Iolanta nu va trage cu obrazul”.

Cadrul îngust al operei într-un act au cerut din partea compozitorului maximum de concizie şi precizie a expresiei. Ceaikovski a reuşit să realizeze asta fără a sacrifica nimic din plenitudinea lirică a lucrării, ci numai prin alegerea şi concentrarea celor mai puternice şi eficiente procedee ale dramaturgiei muzicale, prin economia înţeleaptă a mijloacelor. În sensul acesta, Iolanta este una din cele mai desăvîrşite, mai cizelate creaţii ale lui Ceaikovski.

Acţiunea are loc în munţii de sud ai Franţei în secolul al XV-lea.

ACTUL I

„În sudul Franţei, în valea munţilor Voghez se află castelul lui Rene, rege de Provence. Aici a crescut splendida sa fiică Iolanta, care e oarbă de la naştere şi nu cunoaşte acest adevăr. Din porunca regelui, toţi care o înconjoară păzesc această taină. În fericita sa neştire, Iolanta îşi petrece timpul cu prietenele sale. Însă, de o vreme încoace nişte senzaţii neclare îi tulbură liniştea. Iolanta plînge, o mistuie jalea şi în zadar prietenele sale încearcă s-o înveselească. Regele îl aduce la castel pe renumitul medic mauritan Ebn-Hakia, pentru a o consulta pe fiica sa. Rene aşteaptă cu nerăbdare răspunsul medicului, care este afirmativ - vindecarea este posibilă, dar pentru aceasta Iolanta trebuie să afle adevărul. Însă regele refuză să destăinuie marea taină fiicei sale.

Doi cavaleri abătuţi din drum, Robert şi Vodemon, ajung în grădina castelului. Robert a fost logodit cu Iolanta în copilărie. Însă ei nu s-au văzut niciodată şi el nu ştie că ea este oarbă. Toate gîndurile sale sunt îndepărtate spre contesa Matilda de Lotaringia, iar la regele Rene el vine cu rugămintea de a anula logodna cu Iolanta. Între timp, Vodemon se ridică pe terasa minunatei grădini, unde o zăreşte pe Iolanta dormind. Tînărul este fermecat de chipul splendid al fetei, care se trezeşte la exclamaţia de admiraţie, involuntar rostită de Vodemon. Fiori de nelinişte îi cuprind pe cei doi tineri. În inima Iolantei se înfiripă sentimente tulburătoare. Vodemon îşi ia rămas bun de la minunata necunoscută şi o roagă să-i dăruiască în semn de amintire un trandafir roşu. Iolanta îi întinde un trandafir , însă acesta este alb. Îngrozit, cavalerul constată că fata este oarbă. Plin de compasiune pentru ea, Vodemon îi descrie cît de minunată este lumina, veşnica sursă de bucurie şi fericire. Ea rămîne fascinată de cele auzite, şi îşi doreşte din tot sufletul să-şi capete vederea. Apare regele. El este profund indignat din cauza că tînărul cavaler i-a deschis Iolantei taina. Dar medicul Ebn-Hakia îl linişteşte – în sfîrşit calea spre tămăduire este deschisă! Regele intuieşte că tinerii sunt îndrăgostiţi şi, folosindu-se de ocazie, îl ameninţă pe Vodemon cu moartea, în caz că tratamentul nu va avea succes. De dragul iubitului, Iolanta este gata la orice suferinţă. Fata începe să vadă. Ea priveşte cu uimire şi admiraţie lumea înconjurătoare. Îl recunoaşte pe tatăl său, pe prietene, pe Vodemon, care de acum înainte va fi apărătorul ei. Toţi cei prezenţi triumfător laudă lumina, sursa vieţii şi a cunoaşterii”1.

1 Constantinescu, G., Caraman-Fotea, D. Ghid de operă. – Bucureşti, 1971.